O vineri. Neagră.

Am ieşit tîrziu de la lucru. Nu foarte, dar destul cît să am chef de fumat pînă ajung la supermarketul din mall, să iau ceva mîncare rapid de făcut. O iau pe terasă în scopul tocmai menţionat. Intru într-o lume care, după liniştea extenuată a birourilor în seară, pare una de oameni zombie fixaţi, teribil de înfometaţi. Şi nu de creier. Pe terasă în principal maşini. Claxoane, cozi pe fiecare aleiuţă, frîne, vînătoare furibundă de locuri de parcare, uşi trîntite de norocoşi care se revarsă, în haine de clubăreală, transpiraţi, cu ochii lucind de norocul parcatului, oameni de ordine fugind bezmetic şi oprindu-se brusc, ca şi cum şi-ar fi uitat scopul.

Îmi pun căştile. Nu pot merge pe unde merg de obicei să ies direct la supermarket, e închis şi trebuie să o iau prin food court. Plin de n-ai unde pune un ac. Miroase înnecăcios a prăjeli, la KFC e coadă pe cinci rînduri, bărbaţii stau cu gecile pe ei la cozi, iritaţi, femeile şi copii pe la mese, cu ochii lucind. Mese înţesate de tineri cu ochii în smart-obiecte. Mă duc în treaba mea.

În supermarket n-ai loc să învîrţi căruciorul. Sunt puţine coşuri, mă gîndesc să le fac o poză s-o postez pe “un site de socializare” sub un comment de soiul “Cam atît de plin e”. Mi-e lene. Lîngă mie o domnişoară palidă şi slăbie se uită panicată la turnuleţul de coşuri medii pe rotile şi pare că e mult prea  dificil să dez-rezeme turnul, un pic mai înalt decît ea, de lîngă perete. Se uită în jur ca o ciută speriată. Nu se oferă nimeni. Eu îmi hîţîn un coş din turnuleţul alăturat (un pic mîndră că nu-s chiar aşa neajutorată). Se descurcă şi ea.

Pornesc prin supermarketul înglodat în cărucioare, etichete şi ochi lucind. Neveste tîrînd pe la raionul de electrocasnice soţi obosiţi care visează probabil la o bere ieftină. Mi se pare tîmpit că e deja plin de ciocolăţele cu Moşu, globuri şi beteală.

Iau hîrtie igienică la acelaşi preţ ca de obicei. La bere, Noroc e mai scump ca de obicei. Cu 1 fucking leu. Ce dracu? Nu iau. Mă prind că nimic din ce mă interesează nu va avea un preţ cu mult mai bun, aşa că mai trîntesc trei chestii în coşul mediu pe rotile şi încep să înot prin mulţime.

La case delir. Mă aşez la prima. Casieriţa palidă sună pe cineva să întrebe dacă “luaţi şi bonuri din alea galbene, sociale?”. O doamnă ne-casieriţă se plantează în spatele meu şi anunţă restul clienţilor că respectiva casă se va închide. Pleacă grăbită la altă casă. Cei din spatele meu rămîn în continuare la aceeaşi coadă, ca şi cum nu ar fi auzit-o. Văd o pancartă în care supermarketul anunţă reduceri de 5% la toate produsele. Între orele 21-22, azi şi mîine.

În faţa mea un domnişor bine îmbrăcat. Tuciuriu, dar cu pantofi scumpi. Pune pe bandă o franzeluţă şi o sana mică. Mi se pare fascinant să intri în toată nebuneala aia să iei o franzeluţă şi o sana mică.

Ies prin parcarea subterană, în aceeaşi atmosferă ca şi pe terasă, cu sunetul de frîne amplificat de ecou. Abia aştept să fiu la aer.

Pe drum spre casă mă gîndesc “Oare băiatul ăla cu sana lui a intrat în supermarket ca sa nu se simtă singur, ca să cumpere şi el ceva de Black Friday?”