Scene cotidiene

Vin de la tatuat. Abia aștept să ajung la birou, fantastic ce energie, ce încîntare… în fața mea, vărsat pe două scaune, un nene asudăcios și oftător, cu plasă. Troleul frînează brusc, pe lîngă Sora: un autoturism cu plăcuță de alt județ decît minunatul Cluj a oprit pe neașteptate. Futhătie dreacu, niesîmțîtu dracului, uăh mîncitie pulile! spurcă tare nenea din fața mea, ștergîndu-și fața cu furie. Mă cam uimesc, una că nu mi se părea atît de gravă fază să merite reacții de genul(nici măcar șoferul nu se ambalase în halul ăsta), doi că evident ăla din mașină nu avea cum să audă, deci corecția era din start inutilă. Trei că toleranța, că doamne în jur… mă rog, să trecem peste. Troleul trage la semafor lîngă catedrală. Nenea face trei cruci largi, cu ochii pe jumătate închiși, mulțumit de el însuși, apoi își șterge molcom fața cu batista trîntită în poală.

Ies cu Nero, zis și Isidor Loază, prin jurul blocului. Răsare pe lîngă gard o gîgîlice de fătucă – am mai văzut-o, dar nu am habar cum o cheamă și de-a cui e. Că poate să treacă la noi să mîngîie cîinele pe codiță? Că ce drăguță coadă are, pufoasă! (Dacă un palmier poate fi pufos). Confirm, vine. Începe să ciripească diverse, cum are și ea căței la țară și s-o urcat ăla mare pe ea, da el de drag, numa că știi cîi îi de mare? Uaaaai pînă aici (arată cît de sus poate ea, cam 60 centimetri). Da ce-i dau de mîncare, doar bobițe? Da, cam exclusiv boabe, că are niște kilograme în plus, tre să mai dea jos loaza. Aaah, se fandosește,  și eu trebuie să slăbesc și îi coboară colțurile gurii. Dafaq? Devin brusc atentă. Da de ce crezi asta? o întreb. Păi am burtă! și lasă ochii în jos. Zic șocată Și cît vrei tu să slăbești? Într-o vagă dilemă, răspunde mai nesigură Păi cam cinci kilograme… Mi-e tare milă de ea. Nu prea cred că ai de unde chiar cinci, e mult, nici eu nu mi-aș dori să slăbesc atîta, și unde vezi tu burtă, eu nu văd să ai deloc! (Știu că sunt și copii supraponderali, dar nu era unul dintre ei) Ba am, țîșnește, că mi-a zis și mami!  Și mă duc la sala de copii, știi ce e aia sală de copii? Este o sală la o școală unde mergem și facem sfoara și roata țiganului, vrei să vezi?… Simt brusc nevoia să pocnesc pe careva. Sunt sigură că mami a vrut doar să te necăjească. Da, arată-mi roata țiganului, eu nu știu să o fac.

 

Soundtrack: My Heart

Advertisements

An Education

Anunimoţucu!NUNU!

Hă? Abia coborîtă din tren într-un Cluj gri şi friguros precum o ţîţă scofîlcită de Babă Cloanţă, intrată într-un ABC din drum să cumpăr ţigări, unicul lux în voia căruia ne dedăm cu o disperată şi deasă voluptate (eu) şi cu o frecvenţă scăzută, dar cu morgă britanică (Luţu), vocabulele de mai sus mă scutură din calculele mentale privind sumele cheltuite versus alea rămase tocmai cînd să trag linie inserînd sub total cu o vagă scîrbă existenţială replica lui Mălăele „Pe care…  le-am… băut!” cu modificarea „Măcar de le-aş fi băut!”.

Mă uit în minusculul ABC. În afară de mine şi vînzătoarea plictisită mai e o doamnă cu o geacă muştarie oribilă, cu dorsalul generos întors spre mine şi sotocind ceva pe nişte rafturi joase. Se dovedeşte că doamna muşterie nu e singură. Lîngă/ sub tejghea stă, cu o expresie de buldog lovit intenţionat la părţile moi un puiuţ de vreo 3 anişori, care mă fixează. Mă uit pe jos, oi fi călcat dreaq pe ceva jucărie. Podeaua nudă. Mă uit la el cu un zîmbet de roi de albine harnice şi zic dulce ca o caramea lipită-n buzunarul hainei de primăvară a bunicului decedat „Ce spui tu acolo?”. Mă-sa muştarie se ridică şi-i plantează absolut absentă, fără să aibă habar ce se petrece (nu că ar fi avut cineva), dar pătrunsă de datoria de a face educaţie „Andrei, fii cuminte!” şi îşi vede de scormonit raftul în timp ce emite un absolvitor „Nici eu nu ştiu ce spune”.

Puiuţul se apropie şi răcneşte la mine „Nunimoţucuuuu!”. Vînzătoarea cască şi zîmbeşte, din seria „mînca-l-ar tanti de ‘telijent, cum să nu-l adori?”, eu îmi iau ţigările, puiuţul devine un mic Smaugo-Chucky, eu mă uit ce pana Şoimăreştilor vrea de la mine, ce i-am călcat, mă-sa se apropie de casă cu două banane maronii şi aranjează căciuliţa puiuţului înfundîndu-i-o şi mai abtir pe ţeasta rotundă, îl strînge şi mai tare de gît cu fularul şi îi explică vînzătoarei, pleznind de mîndrie „Aaaaa! Sucu’! Sucu’ lui e pe tejghea! A zis că să nu-i ia sucu’! Hai să te pupe mama, Andrei!”.

Christmas spirit my ass.