O vineri. Neagră.

Am ieşit tîrziu de la lucru. Nu foarte, dar destul cît să am chef de fumat pînă ajung la supermarketul din mall, să iau ceva mîncare rapid de făcut. O iau pe terasă în scopul tocmai menţionat. Intru într-o lume care, după liniştea extenuată a birourilor în seară, pare una de oameni zombie fixaţi, teribil de înfometaţi. Şi nu de creier. Pe terasă în principal maşini. Claxoane, cozi pe fiecare aleiuţă, frîne, vînătoare furibundă de locuri de parcare, uşi trîntite de norocoşi care se revarsă, în haine de clubăreală, transpiraţi, cu ochii lucind de norocul parcatului, oameni de ordine fugind bezmetic şi oprindu-se brusc, ca şi cum şi-ar fi uitat scopul.

Îmi pun căştile. Nu pot merge pe unde merg de obicei să ies direct la supermarket, e închis şi trebuie să o iau prin food court. Plin de n-ai unde pune un ac. Miroase înnecăcios a prăjeli, la KFC e coadă pe cinci rînduri, bărbaţii stau cu gecile pe ei la cozi, iritaţi, femeile şi copii pe la mese, cu ochii lucind. Mese înţesate de tineri cu ochii în smart-obiecte. Mă duc în treaba mea.

În supermarket n-ai loc să învîrţi căruciorul. Sunt puţine coşuri, mă gîndesc să le fac o poză s-o postez pe “un site de socializare” sub un comment de soiul “Cam atît de plin e”. Mi-e lene. Lîngă mie o domnişoară palidă şi slăbie se uită panicată la turnuleţul de coşuri medii pe rotile şi pare că e mult prea  dificil să dez-rezeme turnul, un pic mai înalt decît ea, de lîngă perete. Se uită în jur ca o ciută speriată. Nu se oferă nimeni. Eu îmi hîţîn un coş din turnuleţul alăturat (un pic mîndră că nu-s chiar aşa neajutorată). Se descurcă şi ea.

Pornesc prin supermarketul înglodat în cărucioare, etichete şi ochi lucind. Neveste tîrînd pe la raionul de electrocasnice soţi obosiţi care visează probabil la o bere ieftină. Mi se pare tîmpit că e deja plin de ciocolăţele cu Moşu, globuri şi beteală.

Iau hîrtie igienică la acelaşi preţ ca de obicei. La bere, Noroc e mai scump ca de obicei. Cu 1 fucking leu. Ce dracu? Nu iau. Mă prind că nimic din ce mă interesează nu va avea un preţ cu mult mai bun, aşa că mai trîntesc trei chestii în coşul mediu pe rotile şi încep să înot prin mulţime.

La case delir. Mă aşez la prima. Casieriţa palidă sună pe cineva să întrebe dacă “luaţi şi bonuri din alea galbene, sociale?”. O doamnă ne-casieriţă se plantează în spatele meu şi anunţă restul clienţilor că respectiva casă se va închide. Pleacă grăbită la altă casă. Cei din spatele meu rămîn în continuare la aceeaşi coadă, ca şi cum nu ar fi auzit-o. Văd o pancartă în care supermarketul anunţă reduceri de 5% la toate produsele. Între orele 21-22, azi şi mîine.

În faţa mea un domnişor bine îmbrăcat. Tuciuriu, dar cu pantofi scumpi. Pune pe bandă o franzeluţă şi o sana mică. Mi se pare fascinant să intri în toată nebuneala aia să iei o franzeluţă şi o sana mică.

Ies prin parcarea subterană, în aceeaşi atmosferă ca şi pe terasă, cu sunetul de frîne amplificat de ecou. Abia aştept să fiu la aer.

Pe drum spre casă mă gîndesc “Oare băiatul ăla cu sana lui a intrat în supermarket ca sa nu se simtă singur, ca să cumpere şi el ceva de Black Friday?”

Advertisements

Traducător autorizat. În 6 paşi frumoşi

Pasul 1) Îţi iei lista de documente necesare de aici.

Pasul 2) Îţi faci dosarul (mă rog, aici e un pic de umblătură, cozi, numere de ordine, dar să spunem că nu e un capăt de lume)  şi îl expediezi simplu sau recomandat la Minister.

Pasul 3) Aştepţi între 3 săptămîni şi o lună.

Pasul 4) Deschizi uşa poştaşului, primeşti autorizarea şi o fiţuică de informare: trebuie ca în 60 de zile să te prezinţi la Tribunal să te înregistrezi, cu autorizaţia original şi copie, cu specimen de semnătură şi cu ştampilă.

Pasul 5) Îţi faci ştampilă. Formatul e cam standard, în genere oamenii de la ştampilărie ştiu ce au de făcut.

Pasul 6) Mergi să te înscrii la Tribunalul oraşului pentru care ai depus cererea de autorizare.

– pasul 6.1) Înainte de a merge suni, să nu umbli brambura prin Tribunal. Centralista (după ce îşi întreabă colega “Da înregistrăm noi traducătorii?? Serios??”) îţi spune să mergi la Registratură.

– pasul 6.2) Mergi la Registratură. La 2:30 pm. Programul e de la 8:30 pînă la 12:30. Revii a doua zi.

– pasul 6.3) Doamna de la Registratură îţi spune “Mnu la noi, la Prim-grefier”.

– pasul 6.4) Mergi la Prim-grefier. Doamna Prim-grefier discută cu colega din biroul alăturat, se întrerupe, se uită peste ochelari şi  îţi explică din vîrful buzelor că trebuie să ieşi şi să verifici la avizier dacă ai toată lista necesară  de acte, ea fiind, desigur, convinsă că e imposibil ca cineva să vină cu toate actele din prima.  Apoi continuă discuţia. Tu ştii că ai tot ce ţi s-a cerut, dar verifici la avizier. A. Nu ai tot. Mai trebuie o cerere de mînă în dublu exemplar prin care soliciţi înscrierea în Registrul traducătorilor şi, desigur, un dosar plic. Ieşi să cauţi dosar plic. Poşta din Tribunal are doar cu şină, Xeroxul din tribunal nu ţine “aşa ceva”. Găseşti peste drum, în gangul de lîngă Finanţe. Stai la coadă, că şi acolo e xerox. Se termină hîrtia în xerox. Mai aştepţi. Iei şi coli A4, te întorci la Tribunal, redactezi cererea, bagi totul în dosar şi revii la doamna Prim-grefier. Doamna Prim-grefier e singură. Te întreabă “Aveţi tot?”. “Da”. Verifică, răsfoieşte, parafează şi înregistrează un exemplar din cererea  de mînă, bagă restul dosarului într-un sertar şi returnează cererea şi autorizaţia în original şi îţi spune dulce “Cu asta la Camera Notarilor Publici. La revedere.”

– pasul 6.5) Mergi la Camera Notarilor Publici. La Secretariat. Te rogi. Vezi cu coada ochiului că programul de eliberare duplicate după nu ştiu ce documente de arhivă e de la 8 la 10:30 am. E  11 am. Te rogi. E cineva înauntru. Aştepţi, dar doamna secretară volubilă iese să te întrebe ce doreşti. Îi arăţi, ea se repede înăuntru şi revine cu o cerere de completat.  Completezi, intri cu ea, ea îşi pune subalternul să dea număr de înregistrare şi să îţi facă o copie. Se termină hîrtia în xerox. Aştepţi. Primeşti copia cu numărul de înregistrare. Te duci în treaba ta.

Info pentru Cluj:

– taxa de 300 RON/ limbă se achită la Primărie pe Moţilor nr. 7 – la Centrul de Informare al Cetăţenilor sau aşa ceva, se intră  prin curte, se ia număr de ordine şi se aşteaptă.

– legalizarea notarială a unei diplome e în jur de 12 -13 RON

– taxa de eliberare cazier e 10 RON, se poate plăti şi la Trezorerie, în clădirea cu Finanţele, intrarea prin curte. Timbrul fiscal pentru eliberare cazier e 2 RON, la orice poştă. Formularul tip de cerere eliberare cazier se poate printa de pe net, de aici. Cazierul e valabil 6 luni, dacă nu există antecedente penale se eliberează pe loc.

– ştampila e dreptunghiulară, model mic, preţurile variază între 60 şi 75 RON.

– Tribunalul Cluj e pe Calea Dorobanţilor 2-4. Uşa de la intrare e înfiorător de grea, în hol există un detector de metale ca la aeroport, dar nu e musai de trecut prin el, se poate trece pe lîngă.  Doamna Prim-Grefier se află la etajul 11, camera 125. Bateţi înainte – se bate lîngă clanţă, uşa fiind capitonată pe exterior.

– Camera Notarilor Publici se află în Gheorgheni, pe str.  Ion Budai-Deleanu nr. 72, paralelă cu str. Brâncuşi, sus în capăt – se poate merge cu 32-ul pînă ajungeţi la nişte blocuri înalte, cred că e penultima staţie. La pas str. Budai Deleanu oferă priveliştea unor vile simpatice (numerele 32 şi 52 sunt chiar deosebite).

Nu ştiu dacă trebuie contactate şi Finanţele, dacă ştiţi voi please do share, dacă nu, revin cu mai multe detalii cînd îmi revin.

Succes maxim să aveţi! Şi nu uitaţi, în relaţia  cu instituţiile statului să aveţi mereu la îndemînă un dosar plic!