Mu vis

Birdman (2014)

Motto: Căldură  mare, monşer!

Acuma ori că m-am prostit de tăt la capu din dotare, cu soţul dimpreună, ori că ne-am tare depărtat de înaltele aspiraţii ale geniului artistic, ori că ne-am stricat gustul cu hollywoodiene şi n u mai înţelegem fineţurile,  ori că nu mai avem filtre, ori că altceva (îi rasolit filmul?), dar ăsta tare rece m-o lăsat. O reuşit să mă facă să admit un joc actoricesc incontestabil de bun (Edward Norton rulează la orice oră), în timp ce m-o îndepărtat fantastic de miez. Filme în care nu se-ntîmplă nimic dar se-ntîmplă multe am văzut şi mi-o plăcut (Calvary, par example), dar ăsta cumva o reuşit să nu fie aşa. Mereu mereu am simţit o barieră, parcă vedeam dorinţa de-a rupe gura tîrgului în spatele a orice. Şi finalul m-o scos din sărite.

Pawn Shop Chronicles (2013)

Motto: Cîntă, zeiţă, mînia ce-aprinse pe Matt Dillon… şi pe mulţi alţii.

Mnoa ăsta am eu o bănuială că l-au difuzat Digifilmii în contextul decesului lui Paul Walker, că e prea nou şi prea nişat. Din punctul meu de vedere a fost un mix de Tarantino (la capitolul violenţă împroşcînd precum bulionul acidulat care explodează din pet în cămară, combinată cu dialoguri savuroase de tip “Le Big Mac”) cu Snatch (2000) (sub aspectul înlănţuirii de situaţii). Am stat cu sufletul la gură să văd ce naiba se mai poate întîmpla – chiar am crezut în posibilitatea existenţei într-o realitate paralelă (sau nu) a suitei de situaţii absolut halucinante – şi la final nu am rămas cu sentimentul ăla de “ăăă WHAT? ce, îi gata??” ci cu un catharsis explodat între Jarry şi Kafka. De văzut, dar cu observaţia că cere un pic de stomac. (Rated R for violence, sexual material, graphic nudity, pervasive language and some drug use)

Hotel Transylvania (2012)

Motto: Ăla negru de se agita şi era super protector – era tac-su, mă!

De departe (şi cînd zic departe înţeleg o distanţă stelară) cea mai simpatică (şi empatică cu mine) animaţie văzută anul ăsta. Începusem cu vizionatul lui Frozen (2013), dar la al patrulea cîntec în primele 20 de minute am cedat psihic, după ce deja începusem să fredonez spasmodic “Do you waaant to build a snowmaaan”. Hotel Transylvania a avut efectul unui duş înviorător cu un tip de umor deştept şi bine ancorat, congruent cu acţiunea şi cu personajele. Wayne the Werewolf (voce: Steve Buscemi) e absolut epocal, Dracula (Adam Sandler -deşi  nu l-am recunoscut) îmi aminteşte de umorul din desenele adolescenţei mele (dacă mai reţine careva Cartoon Network în vremurile bune, cu World Premiere Toons şi Cow & Chicken şi Dexter).

Hunger Games 2012 şi Hunger Games 2013

Motto: aţi minţit naţiunea cu televiziunea.

Ca de obicei, vizionate după ce toată lumea le-o văzut, răsvăzut şi răscomentat. Partea 1 mai e cum mai e, minus accesele de dramatism ale eroinei şi nu numai (eu nu suport urletele şi datul ochilor peste cap dacă în imaginarul meu nu e cazul de urlat. Un “Nooooo” sfîşietor prost plasat  sau pus ca “să prindem în target şi gospodinele” mă face să strîmb vîrful propriu de nas şi să devin de-acolo-ncolo suspicioasă, pa implicare). Utopii post-apocaliptice am mai văzut, nu e asta cea mai bună. Nu-mi place Josh Hutchinson, mi se pare un papiţoi, nici măcar Sutherland Sr. nu mă-ncîntă  (ori e rolul, ori el, dar poţi să-l iei de-acolo şi să-l pui în film cu mafioţi în anii 1940 şi n-ai pierdut nimic, el este egal cu sine ca expresivitate), în schimb Kravitz, Elizabeth Banks şi Harrelson îs binie di tăt.

Partea a doua în schimb m-a scos din răbdări după primul sfert, parcă toate erau aduse din condei şi forţate să se încadreze în ceva – vom vedea în partea 3 în ce, cine s-o mai uita sau cine n-o fi deja ghicit. O fi cartea mai bună, că filmul nu m-a convins. Însă mi-a trezit un vag interes pentru modă, trebuie să recunosc.

Freedom Writers (2007)

Motto: buturuga mică răstoarnă, oaia neagră scapă turma, bine faci – bine găseşti!

Deși nu  mă hăpt omor după Hillary Swank, aci mi-o plăcut de ea. Film bun după o treabă reală, este și carte. Ar putea oare să ruleze pe Repeat la Ministerul Educației românești? Ca idee, madam Dolores Umbridge din Harry Potter joacă mai mult sau mai puțin același rol, cred că aci se antrena. Maxim, mi-am amintit că ea e (fără să am habar cum o cheamă) doar din cauza rolului!

Little Bit of Heaven (2011)

Motto: Dacă personajele rîd nu e musai comedie.

N-am înnebunit de tristețe dar m-o trecut niște lacrimi. Ce-mi doresc eu, de fapt? Mare întrebare. Da nu vine Whoopi să m-ajute – cam atîta am a reproșa filmului, scenele un pic trase de freză cu Whoopi, în rest mi-o plăcut de numa, de-aia am și făcut blogul – tre’ să fiu sinceră cu mine și să trăiesc un pic mai adevărat.

The Wolverine (2013)

Motto: Dacă te cari singur, fără plan B, într-un sat de ninjalăi, nu te mira că te pun la pămînt cît îi fi tu de țapăn.

Cred că în 2D m-aș fi plictisit. În 3D au fost niște peisaje mișto. Rolul principal – nici o surpriză: cu capu-nainte, forță multă, simțire cît de cît, imaginație așe ș-așe, lupta cu trecutul, tehnică de ultimă oră și the big finale: băiatul bun cîștigă. Tanaaa! Dar rezonabil, cu condiția ca unul dintre bilete să fie gratis. În caz contrar, mai bine food court.

Advertisements

Dă o replică

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s