De cartier

Nenea seamănă leit cu Grga Pitic (Pisica albă ș-aia neagră). Mă rog, dantura nu îi e chiar atît de proeminentă. Iese din Profi Groapă cu un pepene verde sub braț (Groapa e o zonă din Mărăști, Cluj unde acum niște vremuri fu mlaștină, apoi au rînjit în soare macarale și blocuri comuniste și urîte de garsoniere și de 9 etaje). Aprinde o țigară pe sub băscălie, după ce așează grijuliu fructoiul pe ieșitura de piatră de pe zid. Ăla e loc unde stau cei făr’ de casă la cerșit sau își așteaptă bărbații nevestele intrate la magazine. Și eu aștept, cu cîinele tolănit pe caldarîm, lipsit de chef.
– Da mă coptile, nu te mușcă, după ce te temi? Vezi, du-te și te joacă cu el, că îi numa curios! îi zice Grga unui băiețandru bronzat, cu o cruce cam mare pe-un șnur la gît, care se foiește pe lîngă el.
Băiatul își scuipă guma din gură pe trotuar și se apropie, mai cu fereală, de cîine. Îl anunț că nu mușcă și se lasă spre Nero, care acceptă să fie mîngîiat, dar e relativ dezinteresat. Băiatul capătă curaj și îl mîngîie mai cu spor.
Din Profi mai ies copii, se apropie și ei de cîine, băiatul cu crucea îi ghidează știutor să nu se teamă, cîinele nu mușcă.
Un alt nene lățos iese din magazin și i se alătură “de-o țigară” lui Grga. Băiatul e speriato-încîntat: cîinele l-a lins pe braț.
– Noa acuma o să trebuiască să-i iau pe vreo două zile un cîne de la Pavăl, noa ni numa, ce-om ști face cu el în casă? îi explică Grga lățosului, rînjind ca și cum s-ar lăuda.
– Mno vi-ți diescurca, ce să faceți, răspunde filosofic lățosul.
– Mă! Mă Briane, ia vezi, vorbește cu el în spaniolă, dade te-a-nțăleje el – îi strigă Grga băiatului, după care îi șoptește lățosului – că de mine nimic nu să prinde, dejaba.
– Io mă duc, anunță lățosul culegîndu-și plasa cu cartofi.
– Bine, se aprobă de sub băsculie, al cărei vîrf se întoarce spre băiat – mă, ia vezi, mai stă bună-ta aia în magazin?
Profit de ocazie cînd băiatul se dezlipește de cîine să îl rog să nu își mai arunce guma pe jos, că o găsește cățelul și nu știe s-o mestece, așa că o înghite, ceea ce o să îi facă rău. Se uită la mine cu ochi rotunzi, speriați, tace și se scarpină în fund în timp ce pleacă s-o caute pe bunică-sa la lactate.

În staţia de troleu

Cînd cobor din troleu la Cinema Mărăşti, un om căzut pe-o parte pe trotuar, chiar lîngă gărduleţul spaţiului de joacă pentru copii. O bască roşie lîngă el, înspre mijlocul trotuarului. O plasă a lanţului Catena undeva sub genunchii lui încovoiaţi. Are haine relativ prăfuite, nu foarte rupte, dar per total uzate.

Îmi amintesc de un documentar văzut săptămîna trecută pe careva din canalele Discovery sau Viasat (probabil ştiţi emisiunea, e despre creierul uman şi festele pe care le joacă), legată de cum reacţionează lumea, într-un scuar circulat, cînd cineva cade brusc pe jos, în aparentă inconştienţă. Făcuseră un studiu cum cineva îmbrăcat bine primeşte ajutor mai repede decît cineva prost îmbrăcat, însă, oricît ar fi de bine îmbrăcat subiectul, dacă are ceva într-o pungă maro mică de hîrtie în mînă (americanii se pare că îşi ţin alcoolul ori în pungi de hîrtie, ori în sticle plate metalice), poate fi sigur că zace mult pe caldarîm. Una dintre concluzii era că suntem mai empatici cu cei pe care-i simţim ca fiind din “grupul nostru”.

Zic hai să mă studiez un pic, probabil aş fi trecut de omul căzut – cu o strîngere de inimă, dar totuşi aş fi trecut. Şi stau. Doi tineri, tare drăguţi ca aspect, lîngă omul căzut, mai puţin indiferenţi decît restul de gură-cască. El vorbea la telefon. O întreb pe fată “Ştiţi ce s-a întîmplat? A sunat cineva la Salvare?”. Îmi spune îngrijorată “Da, a căzut brusc, acum a sunat prietenul meu la 112… nu ştim de ce a căzut… are un tub de spray, cred că e astmatic”. Merg mai aproape de om şi mă uit – tubul e de Bioparox, un spray pentru dureri de gît, etc. “Nu are astm, e un spray petru gît”. Prietenul ei cu telefonul încă în mînă merge la om şi-l scutură un pic de umăr, cum încerci să trezeşti pe cineva adormit. Omul nu reacţionează. Băiatul transmite asta şi apoi închide – au să trimită o ambulanţă. Aşa că ei aşteaptă, rămîn şi eu, comentăm platitudini de soiul “poţi muri că nu sare nimeni”, “dacă o fi dat cu capul”. Între timp lumea trece, unii privesc îngreţoşaţi şi cîrnesc nasul în altă parte, mamele îşi feresc copii ocolind zona la 3 metri, băieţii de cartier hăhăie că “mno i-o fo somn la om” şi pleacă mai departe, bătrînii vin şi întreabă ce s-a întîmplat, ce are ăla.

Cei doi au de ajuns undeva înainte de 6, se întreabă pe unde o fi venind ambulanţa, deşi trecuse puţin. Le spun să plece că rămîn eu pînă vine Salvarea, dacă au autorităţile nevoie de alte detalii au doar numărul de la care s-a făcu apelul. Îmi mulţumesc şi se îndepărtează. Apare ambulanţa cu sirenele, le fac semn şi trag în staţia de troleu. Între timp cei doi revin. Din maşină sare o doamnă hotărîtă, merge la omul căzut, îl scutură bine şi apoi întreabă cine a sunat. Băiatul răspunde că el. Doamna: “De acum să ştii, pentru cultura ta generală, ăsta e mort de beat! Să-l mirosiţi înainte să mai sunaţi, da?”. Omul începe să mişte. Doamna are dreptate. “Nu ne-am băgat cu nasul în el”, îi spun şoferului de la Salvare, “şi în definitiv putea să se fi lovit la cap în cădere, nu aveam de unde să ştim”. Şoferul, împăciuitor, îmi răspunde “Aşa e, doamnă, dar ştiţi, necazul e că ne cheamă la cîte unul din ăştia şi de trei ori pe zi, cad în locuri diferite şi ne sună oamenii, şi ăştia nici nu vor să vină în Urgenţă. În timpul ăla, mai bine am merge la cineva care chiar are nevoie”. Între timp doamna încearcă să scoată ceva de la beţivul care, după ce şi-a recuperat basca roşie, ba, încleiat şi bălmăjit, le cere ţigări, scoţînd nişte bani mototoliţi, ba zice ceva de gară. Nu spune unde stă, arată aiurea în toate direcţiile şi nu poate spune cum îl cheamă. Acum stă vertical. Rînjeşte ştirb şi nu înţelege nimic. Doamna îi spune “Nu poţi să dormi pe jos, e frig şi te îmbolnăveşti, hai, trezirea”. Lumea oprită în jur văzînd uniformele, pufneşte şi se îndepărtează. Beţivul porneşte clătinat spre centru.

Îl întreb pe şofer dacă au nevoie de date din partea mea, zice că nu, aşa că  îmi pun căştile în urechi şi plec.

În faţa mea beţivul se opreşte cîteva secunde şi porneşte brusc înapoi.

 

Loc în picioare

Vreau să spun doar că am văzut căprioare.

Mai multe ca oricînd, se mai lasă zărite pe drumul dintre Oradea şi Cluj, dar rar şi puţine. Acum erau pîlcuri de cîte 4-5 răspîndite pe cîmpuri unde dă verdele, sub un cer bleumarin şi încărcat, înserare cu gust de furtună împunsă de turle de biserici; au ele un nu ştiu ce cam meditativ şi tare învoalat în felul în care-şi poartă trupurile cafeniu-curat şi fundul alb, asta e tare amuzant şi într-un fel duios, inocent, mă face să mă gîndesc la bine şi la legende, la suceală şi la crud, la chestii  pe care credeam că le-am pierdut, dar mă culcuşesc în mine de bine să ştiu că-s acolo, încă. Vreuna înalţă bot şi ochi lucioşi, nefugind, spre trenul roşu înţesuit cu ochi plecaţi în laptop şi smartphone şi conexiuni slabe şi apoi coboară indiferent capul spre verdele ăla magnetic şi parcă îmi recapăt încrederea în visurile de altceva şi de mai mult.

Ele stau într-o altă curgere a timpului.

România – Ungaria, preliminarii World Cup 2014, grupa D

(Un fel de) Transmisiune live

Antena 1: o duduie timorată se transpune într-o stare de vagă oripilare comentând imaginile cu brutele de unguri care ”sunt foarte nervoși” pe Arena Națională. Scandal și sînge în Centrul vechi, comă alcoolică în Gara de Nord (unul de-al lor), scandări și urlete pe ruta trenului special din Ungaria, ”domnule, dacă am fluturat drapelul României și aia înseamnă că i-am provocat, atunci da, i-am provocat!” (unul de-al nostru). Un barman din Centrul vechi la întrebarea ”Cu ce-i primiți pe suporterii maghiari?” răspunde ocoș ”Cu inima închisă!”. Ultimele bilete s-au vîndut în curtea Ligii, apoi un comentariu despre absența lui Mutu în strînsă relație cu numărul de bilete vîndute.

Digi Sport din miezul problemei: suporterii lui U Cluj  i-au înjurat pe ăia de la Dinamo care se antrenau și ei ca oamenii.  ”… daaa … Arena Națională poartă noroc echipei, mai ales acum că s-a schimbat gazonul!” (Gabi Balint), ”să ne asigurăm că jucătorii și-au luat la ei toate labele de maimuță norocoase, șorturile, șosetele, chiloții și maieurile norocoase, că doar pe aia tre să ne bazăm în fotbal” (eu), ”păi da, că în 77 de ani i-am bătut pe unguri de 5 ori. În 23 de partide” (Luțu) , ”… mmm cred că el are locuri în zona unde e și catering, de aia se grăbește să intre pe stadion” (din studioul Digi Sport, despre Gabi Balint).

Sună tata.  ”România előre! ăăăhăhăhăhă! Da ce, voi numa ACUMA vă uitați la componența echipei? Noa lasă că vedem noi ce-or face, noa serus”

Începe transmisia.

Comentariu din studio: ”Văd acolo un om cherchelit și îmi aduc aminte de ce se spunea despre Dean Martin, că bea doar în două situații: cînd e singur și cînd e cu cineva”.

Odată cu intrarea lui Reghe la braț cu consoartă-sa Digi afișează titlu-șoc în colțul ecranului: ”Cîțiva fani unguri evacuați din stadion!”.

Luțu se bucură: cea mai bună schimbare, Maxim în locu lu Tănase.

La cotele de pariuri stăm bine, conform Digi Sport.

Trecem pe Antenă. Comentează Adrian Cheltuitoru (sic!) alături de Valentin Răchită. Frumos stadionul plin de steaguri românești. Se contracarează cu fulare Magyarorszag hajra și Szentendre. Averm cu Luțu o dispută dacă e ok sau nu să huidui pe imnul național al adversarului. Eu susțin că nu. Pe de altă parte și adversarii-spectatori se întorc cu spatele la imnul nostru. Nț nț nț! Domnul Cheltuitoru califică faza drept ”chit pe chit”. Digi transmite ceva reclame. Rămînem pe Antenă. Digi de fapt nici nu transmite meciul.

Minutul 1:33 gol Marica, 1-0 pentru noi. Eu am reușit să trec de un nivel de-ampulea în Candy Crush Saga. Alles gut. Corner. Eu am rămas fără vieți. Remediabil. Iară corner. Din nou o neînțelegere între jucătorii adversari.

Fiindcă nu urlă nimeni în blocurile de prin jur și pe teren pare liniște, lecturăm live text despre suporterii adverși. Huo bă! Galben! Așa. Al dreaq, după ora 17:00 unu n-ar juca Candy Crush!

”ACUMA este momentul ca suporterii să-i încurajeze pe jucătorii noștri, căci de cîteva minute ne apărăm”. Bravo Mățel, hai Torje. Fază fără efect. Torpila lui Pintilii peste poarta lui Bogdan. Jocul reluat după reclama Orange. Stancu atacat tare în careu. Maxim execută cornerul, centrează, Goian e devansat de un maghiar, arbitrul le dă fault. Lovitură liberă – nimnic. Raț prăbușit pe gazon în poziție foetală, bușit de Koman. După o reclamă la Holstein Pilsner Raț iese din teren pe propriile picioare. Rugăciunile mi-au fost ascultate: cineva joacă Candy Crush! Și GOOOOL Pintilii! Luțu se bucură cu răcnire. Ne sună tata să ne amintească: ”Pintilii îi de la Steaua, să nu uităm!” N-am uitat.

Spre disperarea sa, jucătorul maghiar, deși susține că a atacat mingea, ia un fault. Marica scapă spre poartă. Fază de crescut tensiunea, fără gol. ”Sunt cei mai avansați omeni ai lor (..)” zice domnul Cheltuitoru despre ceva jucători. Opinez că exprimarea sună cel puțin ciudat. Pe teren mie îmi pare Lacul Lebedelor. Luțu în schimb se auto-stropește pe sine însuși cu propria salivă răcnind ”AI CE-O VRUT ĂIA SĂ FACĂ!”. Vreun triplu tulup, bănui.

Tătărușanu, vag suprins, boxează mingea, se repune de la margine.

(Pauză: expediție după bere. Tot 2-0)

Minutul 46. Cartonaș galben la Liptak pentru tragere de tricou la Maxim. Încheiem în ofensivă. La pauză reclame lacrimogene cu Timișoreana și naționala. Noi consumăm Noroc.

Noa draci, m-am luat cu consumatul de Noroc și bibilitul temei de blog și am uitat de meci. Revenim. Adică eu, Luțu este ținut la curent prin SMS, la muncă fiind. Da, unii mai și lucră la ora asta. Stancu încearcă un dribling, Torje în careu. Stancu îl faultează pe Koman, ăla de l-o bușit pe Raț. În tribune se cîntă un imn. ”Fanii naționalei români agită stegulețele pe care le-au găsit pe scaune”. Spre deosebire, probabil, de fanii naționalei care nu sunt români, bănui. ”Pînă acuma nu am avut a ne plînge de arbitraj”. Noa așe! Torje la centrul terenului atacat de Varga.

Estonia – Olanda 1-1 în minutul lor 38.

Ungurii iar nu se-nțeleg. Comentatorii citează din Piți ”nu trebuie să existe momente de relaxare în nici un moment”. Sună a ceva ce ar zice el. Mișcare la poarta noastră, degeaba. ”Am scăpat cu bine” oftează comentatorii din studio. Doi la pămînt, de-ai noștri.  Deja visăm la România lui Pițurcă contra Turciei lui Fatih Terim. Maxim și Koman ăla de-l bușise pe Raț au o ”ciocnire tare”. Piți ”agitat pe margine strigă la elevii săi”.  Goian faultat – arbitrul spaniol îi arată fundașului maghiar un ”sárga” (galben). Comentatorul recunoaște că , furat de entuziamul partidei, a uitat să semnaleze niște galbene: 3 la ei, 1 la noi. Numărul oficial de spectatori cu bilet plătit: 41405.

20 de minute trecute din repriza secundă fără faze prea importante. Centrează Pintilii pentru Tănase, după niște pase mingea iese în afara terenului. Turcia – Andorra 4-0. Ungurii în jumătatea noastră, Stancu o ia la picior cu mingea, ocazie uriașă de 3-0, dar mingea se pierde pe drum. ”Nu-i nimic, avem 2-0 și arătăm că PUTEM să mai marcăm” (da nu vrem? sau cum?). Adi Popa înghesuie portarul maghiar, care cade pe jos la jde metri de poartă, dar nu se predă. Am ratat.  Adi Popa ia o gheată în cap și în timp ce zace mingea continuă să ruleze. Totuși cineva se prinde, portarul maghiar îi întinde mîna să-l ridice, apare berea Holstein Pilsner. Adi Popa se îndreaptă pe picioarele lui spre marginea terenului, cu o pungă de gheață-n cap. Concluzia mea e că berea Holstein Pilsner te pune pe picioare. Da tot Noroc bem.

Comentatorii susțin că Piți îl ceartă pe Stancu pentru ratare și se întreabă ce le va spune jucătorilor la vestiare după partidă, adăugând mai cu fereală, cumva să nu întoarcă norocu ”considerăm că vom cîștiga …”. Situație pe teren, Ungaria atacă, dar ”apare salvator piciorul lui Raț”. Sper că era atașat de proprietar. Careva șutează în Goian, Marica recuperează, e fault, ba nu, nu e fault. Mai avem un sfert de oră cu emoții. Mai am cîteva minute pînă la următoarea viață în Candy Crush. Marica e pe jos. Din tribune latră o petardă. Peluzele sunt admonestate. Tătătrușanu are tot soiul de chestiuni de discutat cu fundașii noștri, observă domnul Cheltuitoru. Iese Marica, intră Hoban. Pintilii mai șutează o dată, dade-dade. Degeaba. Minge de arbitru, ungurii n-au dat înapoi mingea. Se înfoaie arbitrul, ne-o dau. Se aplaudă.

Arbitrul spaniol dă lovitură liberă adversarilor. Peste poartă. Suporterii români urlă și agită stegulețele alea de le-au găsit pe scaune, suporterii maghiari s-au așezat, posibil au scos o palincă și joacă filcăi.

Numa bine, 3-0, gol Tănase. Turcia – Andorra 5-0 final, Estonia – Olanda 2-1. Candy Crush Saga – activated. Comentatorii observă că ”e o seară istorică, se fac poze pe Arena Națională, azi, 6 septembrie 2013 acești băieți adunați de Victor Pițurcă” (de pe stradă?), pe Antena 1 urmează Terminator 3: Supremația roboților. Legătura repede în studioul GSP să prindem reacțiile fierbinți după această superbă victorie.  Noi am așteptat, da ungurii n-o vrut să dea golu de onoare.

Sună tata să anunțe teribil de amuzat că în micuța casă de pariuri pe care au întreprins-o la ei la întreprindere n-a nimerit absolut nimeni scorul, eventual reportează la meciul cu turcii. Aferim, over and out.