Comunicăm

În prima jumătate a lui octombrie am avut două zile de naştere – le-am sunat pe fetele mele. Una îmi spune, la 11 a.m. „Aaa, spăl rosturile, haha, aşa am avut vreme, mă obsedau de cînd ne-am mutat. Fain de ziua mea, nu? Tre să te las, au apărut invitaţii”. Cealaltă: „Mă bucur că am apucat azi să dau cu aspiratorul! Asta e, cînd ai doi copii, ăsta e programul, ăla mare e la campionat cu tac-su… mă, te-ai căcat? Noa te las că tre să-l schimb pe ăsta micu”.

Cu cele mai bune prietene ale mele n-am vorbit de săptămîni întregi. Că viaţa zilnică.

Am dat două telefoane azi, pe repede-nainte: unul fără răspuns,cu mesaj ulterior „Am avut o zi hiper-oribilă la job, copilu îmi face crize, sunt pa, te sun eu mîine sau vorbm online”, altul la care am închis cu whaţap ulterior „scuze că am tăiat-o aşa, trăgea antrenorul de mine că intrasem la sală”.

Ce vreau eu să zic: guyz and galz, we are Freaking Friends anywayz, că ne auzim, că nu, nu e cu scadenţă, chiar dacă iluzia tehnologică cum că anytime anywhere rulează şi dacă nu e amu ni apare sentimentul de vină de-o parte sau alta. Hai să trecem de distanţe fizice şi responsabilităţi tehnologice ale imediatului şi să fim normali.

Love ya, că ne smartfonim/ tăguim/ lăicuim/ messengerim/ uatspăim sau nu, fuck technology, I still live with your flesh and I remember what it is like! Nu poate exista regretul de a nu fi comunicat. Nu-l lăsăm între noi, right?

Advertisements

Dă o replică

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s