Nu știu despre ce

Eventual, despre cum adoram în vacanțele de vară lungi și calde, nemergînd nicăieri, să îmi petrec zilele în dormitorul părinților, cu învelitorile claie peste grămadă adunate la picioare, capul pe ele adicătelea fix invers poziției normale, ceva bun de ronțăit, soarele filtrat prin storuri și cărți, cărți peste cărți. Cea mai bună lume posibilă. Cu mult timp în ea. Nici nu știam cît timp am.

Sau despre cum stau acum ”peste program” – ăla program în care trebuie imperios necesar să dorm, ca să fiu mîine aptă de taskuri – cum trag cu voluptate pînă-n ficați ultimele țigări deși mă pișcă gîtul, deși n-o să mai am, deși costă și nu trebuia să, deși am zis că mă las, deși deși deși – și scriu. Cum mă lupt cu cuvintele în timp ce aleg muzica de fundal și nici nu știu dacă nu dorm ca să scriu sau scrisul e un pretext ca să mai ascult muzică.

Sau despre cum am scris vreo 7 ciorne privind Roșia Montană și de ce fizicul meu e/ nu e în stradă, 7 ciorne ba virulente, ba explicative, ba pline de linkuri care mi-au/ nu mi-au fost pe suflet, ba frizînd exhaustivul ca și cum aș putea eu zice totul deși nu știu nimic, ba sondări interne de tip soul searching, ba divagații, ca să ajung la concluzia că îs prea obosită și am prea puține date ca să îmi mai dau energia (și) în chestia asta (prin ”chestia” înțeleg și scrisul despre și ieșirea în stradă per se, și că pînă la urmă e un context în care dacă n-ai fost acolo e de-ampulea să sari cu păreri – și dac-ai fost intervin alte ramificații, ce te-o scos realmente pe străzile alea etc.)  – bottom line mă bucur că se iese, chiar dacă o fac alții. Eu aș ieși (3 ciorne și pe tema asta, still mi-i frică de cuvinte, de aia îs tot ciorne,) pentru tot felul de căcaturi fără priză la public, sau nedefinite, gen ”ce plm de statut are o tînără mamă în țara zilelor mele” sau ”de ce mama dracului simt că duc o subzistență precară și tre să mai iau de gît cu Dumnezo pentru orice”. It”s like, fuck, viața mea e o ciornă.

Sau despre cum am citit un articol, via prietena mea Mambah pe numele ei de scenă, și m-o lovit.

Sau despre cum am citit alt articol, sharuit de fetele mele pe FB, și m-o lovit și ăla.

Sau despre cum mi-am dat demisia și totă tărășenia din preaviz, ca idee de ”ah cît ești de importantă, dar te rugăm ca pe-un inutil apendice să  dispari mai repede” – și cum a fost asta chiar foarte normal.

Sau… sau… sau despre cursul de grafică pe care nu l-am terminat, sau despre chestii generale cum e compostarea materiei organice reciclabile, internetul, capitalismul, supraviețuirea, etc.

Atîta că… mi-e teamă de cuvinte. Era o poveste, într-o colecție a tinereții mele, în care apărea Deșertul vorbelor rostite. N-am chef să mă car acolo să mi le iau înapoi. Dar nici n-am, deocamdată, oăle să mi se rupă de ce-am zis. Mă tem de forța cuvintelor, de-aia scriu ca pișatu boului.

Așa că asta e, deocamdată.

Advertisements

Dă o replică

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s